Vineri 5.02.10 am iesit un pic la plimbare

Aveam mai demult pe suflet lantul bicicletei care era incleiat cu ulei, praf, pământ, nisip si … el stie ce a mai avut. Am plecat de acasă pe la ora 14:30 si m-am dus la garaj pentru a-mi lua "piatra de pe inimă".
Am coborât bicla pe scări, am iesit pe gangul dintre blocuri, in fată mi-a apărut un copil, l-am ocolit si pentru că pe jos era gheaţă am alunecat cu bicla, am căzut şi am ajuns cu roata din faţă intr-un volkswagen model 2009 al unui vecin.
M-am ridicat, am mai alunecat putin dar foarte putin si până am ajuns acasă nu am mai avut nici o problemă majoră cu gheaţa.

Am ajuns la garaj, am deschis usa, am pornit maşina, am încercat să deschid poarta mare a garajului, am deschis-o doar jumătate pentru că era gheaţă pe jos; am oprit motorul maşinii, se încălzise deajuns şi m-am apucat să curăţ lanţul „a mon velo” (am “umblat” la maşină pentru că aşa am avut sarcină de la tata).
Am scos două cutiuţe de plastic, am turnat nişte “lichid de curăţat lanţul” în ele, am desfăcut lanţul de pe “maşină” şi cred că l-am bălăcit de vreo 2 ori în fiecare cutiuţă. După ce a fost aproape 80 % curat l-am pus la locul lui.
Gata cu service-ul şi dăi bice la plimbare.

Am plecat din Vidin, pe pod la Brăiliţa m-a sunat Alex (mi-a spus să trec pe la ea după plimbărică), am trecut pe lângă magazinul Dunărea, pe strada Şcolilor, am trecut prin faţa magazinului First Bike, am ieşit în bulevardul Călăraşi, am trecut prin parcul Monument, am ieşit pe lângă spitalul Judeţean, am trecut prin cartierul Radu-Negru.

La ieşirea din oraş am făcut la stânga, am trecut prin faţa Grădinei ZoO. Am sperat să mai fi trecut vreun “nebun” pe drumul pe unde urma să merg eu; nu a fost să fie, aşa că am fost primul care a călcat pe acea zăpadă.
Am făcut la dreapta imediat după grădina zOo, până în linia de tramvai şi am mers paralel cu această linie. Pe această cărăruie prin pădure am mers doar vara şi toamna, acum fiind prima oară când merg şi iarna.
Nu credeam că va fi aşa de “gorgeous and difficult” de mers prin zăpadă deoarece se afundau roţile in omăt.

Pe la ora 16:30 eram pe la jumătatea pădurii, vedeam soarele înroşindu-se printre crengile părăsite de frunze, pedalam de zOOr prin acea zăpadă uneori moale iar alteori era îngheţată, era frumos şi puţin romantic. De ce romantic? pentru că eu eram îmfierbântat, transpirat, soarele era roşiatic, zăpadă era destulă, cemai ceva scos ca din poveşti cu zâne şi feţi frumoşi.

Dintr-o dată, ceva strică romantismul. Încep să aud urlete de lupi, răgnet de urşi si alte zgomote hidoase. M-am oprit şi m-am uitat în jur să văd dacă sunt îm pericol de a fi atacat de vreun animal sălbatic. Nu am văzut nici un animal, încalec şi încep să înot din nou prin zăpadă.

Se termină păduricea, iar până în staţiunea Lacu Sărat mai aveam cam tot aceiaşi distanţă pe care am parcurs-o prin pădurice. Se trezesc câţiva căţei (nu de usturoi), se dau lei la mine, le explic pe scurt că nu am timp de pierdut că şi aşa era târziu, băieţii înţeleg rapid cum stă treaba şi se duc pe la casele lor.
Pe o porţiune de apoximativ 500 m cu lăţimea de 1 metru era gheaţă, pe care iniţial am vrut să merg pe ea, dar după primii 5 m mi-am dat seama că nu voi ajunge acasă în aceiaşi stare în care am plecat, aşa că abandonez parţial gheaţa şi merg pe marginea ei.

Am ajuns într-un final la destinaţie (staţiunea Lacu Sărat), în faţa căminului de bătrâni, las bicla în faţă, intru îi dau gardianului buletinul, îi spun că vreau să mă duc la “mamaia - Ioana” şi îi mai spun că am venit cu bicicleta şi dacă aş putea să o las înauntru. Ma întrebat dacă nu am cu ce să o leg, zic “nu”, a stat gardianul 30 de secunde şi s-a gândit (mă dă afară şefu dacă intră copilul ăsta cu tricilu’ aici? ), zice “ba go”. Mă comformez ordinului, îi mulţumesc, după care urc la etajul 3.

Ajung la camera unde ştiam că o găsesc pe “grandmother”, Surprise, era altă babă în patul mămăiţei mele, ies şi dau să-l sun pe tata, şi aud: “o cauţi pe bunica?”, zic “da”, e la parter, camera 6, zic “mulţumesc” şi cobor.
Acum după acest mic “eşec”, ajung în faţă la camera 6 şi ciocănesc cu restricţie de viteză, “Da”, deschid, o văd pe bunica, uşurat, stau puţin de vorbă cu ea îi las maieul de pe mine care era leoarcă pe frânghie la ea, o pup şi îi zic că se întunecă şi că vreau să ajung acasă mai repede.

Am ieşit din staţiune şi până să intru în şoseaua naţională, în faţă la Peco văd o maşină cu roţile în sus, văd că se agitau unii pe acolo, erau vreo 3 ţigani care vorbeau cu alt ţigan dacă s-a speriat, ăla era puţin traumatizat după ce a ieşit din “caruselul morţii”. Venise şi salvarea, iar instinctul meu îmi zicea că trebuie să şterg putina mai repede deoarece urma să vină şi un echipaj al poliţiei şi putea să iasă rău pentru mine pentru că în afară de vesta reflectorizantă nu aveam nimic la mine (lumină albă pe faţă, roşie în spate, galbenă în laterale). Aşa că am călcat ambreiajul în podea, am schimbat-o într-o viteză de fugă şi am zburat de la faţa accidentului.

Când eram prin satul Vărsătura venea din Brăila echipajul de poliţie mult aşteptat, se întunecase de-a binelea, trec pe lângă Carrefour, în sensul giratoriu dacă apăsam putin mai tare pe pedală eram cât pe ce să-i ating partea dorsala a unei maşini pentru că şoferul se mişca ca melcul iar eu mă grăbeam.

În Brăila am intrat prin cartierul Viziru, Barieră, am mers pe bulevardul Călăraşi, iar la piaţa Concordia, la al II-lea semafor am făcut la stânga, coborând pe faleză. Pe faleză era pustiu, linişte, câţiva căţei care au alergat după mine să se încălzească, am trecut pe langă panoul cu prize pentru climbing, la un bar un paznic mi-a cerut o ţigară, “Nu” iar în minte i-am zis: “nenea tu nu vezi că eu încerc să fac un pic de mişcare – sport, eu fac exerciţii fizice nu exerciţii care presupun exercitarea unui fum sau a unui drog”. Văd că Danube a mai scăzut vreo 20 de unităţi, ştiu pentru că am consultat tabela de marcaj.

Urc pe Înpăratul Traian, ies în centru, continui pe strada Calea Galati până la intersecţia cu B-dul Dorobanţi, fac o mică excală la Alex, stau 3 minuţele (mai mult nu, că mă răceam şi pierdeam din temperatură (deveneam un schimbător de căldură cu atmosfera şi aşa negativă şi ieşeam cu muci la nas a II-a zi)), după care continui expediţia până acasă.

În casă am intrat pe la ora 19. Destul de târziu, dar a meritat. Aş vrea să mai repet plimbărica asta pentru că mi-a plăcut prin pădurice. Poate data viitoare va fi la fel zăpada.

Câteva date mai tehnice, înregistrate de “ciclocomputer”:
Timp 2:20, Distanţa 28 km, Viteza medie 12 km/h, Km totali până acum 3307 km, Viteza maximă 28 km/h