Statul Român şi educaţia

Sunt putin nemulţumit de educaţia din Românica; de fapt, de faptul că după ce termini o şcoală (liceu, facultate), eşti al nimănui (fac referire la perioada de înainte de revoluţie). Trebuie să-ţi cauţi singur de muncă. Recunosc că e bună libertatea aceasta în care trăim, pentru că poţi să cauţi ceea ce vrei, dar parcă acum cauţi în neştire, în uitare, în neant, parcă ai cauta acul în carul cu fân.

Concluzie: e criză mon cher şi în Românica cea prosperă şi plina de bogăţii şi nestemate, nu se mai proiectează şi implicit nici nu se mai construieşte nimic.

Statul cheltuieste foarte multi bani cu educatia unui copil: grădinită (aprox. 1 an), clasele primare (4 ani), clasele gimnaziale (4 ani), liceu (4 ani), facultate (4 ani), masterat (2 ani). După acesti ani care nu sunt deloc putini, îi mai dă şi bani, reprezentând şomajul. În loc ca după atâta scoală, acest copil, acum fiind adolescent spre maturitatea deplină, ar fi trebuit să inceapă să producă bani pentru stat (statul trebuia să-i angajeze in propriile fabrici şi să-i antreneze în activităţi de producţie).

Cred că e ceva care îmi scapă mie personal.

Statul ar trebui să beneficieze de pe urma acestei investiţii (un copil de la 5 ani si până la 25 de ani, are 20 de ani de educatie).

Era mult mai bine pe vremea „gloriei PCR-ului” în acest domeniu deoarece după şcoală erai băgat direct cu nasu' în producţie, nu ca acum.

Acum stau şi mă rog să mă primească să fac stagiul de stagiatură (practică), parcă aş fi un câine care dă târcoale şi cere oase cu carne. Recunoasc că am ajuns în situaţia în care, sunt un câine, dar eu cer doar oase (stagiu de practică=stagiatură) fără carne (carne = bani, salariu, bursă).