TransFăgărăşanul meu 22-24.06.2013 - Partea I

E o poveste veche cu TransFăgărăşanul, pentru că, de prin decembrie 2009 visam că prin vara lui 2010 să mă duc şi eu cu bicicleta pe acolo ... să vadă şi eu ... ce tot este cu acest Trans Făgărăşan.

Dar se pare că visarea mea a fost mai lungă de jumătate de an ... şi iatăne ajunşi şi sus la Cota 2000 ... şi mai  sus ... la "TransFăgărăşanul meu 22-24.06.2013".

 ... vor fi III părţi pentru că au fost 3 zile.

Partea I,

Pe scurt, am plecat cu trenul sâmbătă pe la ora 13 din Bucureşti Nord, am ajuns în Piteşti la 15:30, iar în Curtea de Argeş la 16:15, aici m-am cazat, iar duminică dimineata la 07:30 plecam spre TransFăgărăşan.

Toată săptămâna de dinaintea plecării ... mi-am tot făcut planuri şi vise. Am avut un model preluat de pe net, pentru această mică tură, numai că eu mi l-am personalizat un pic. Cu o zi înainte, adică vineri seara, mi-am făcut traseul pentru fiecare din aceste 3 zile ... cu km, timpi, cu ce ajung de colo până colo, unde dorm şi mi-am cumpărat şi mâncare pentru drum.

Sâmbătă noapte nu prea am dormit bine ... poate că mă chinuia ceva. Mi-am făcut bagajul în grabă mare ... pentru că am tot amânat ... am zis că am timp ... şi până la urmă ... am făcut un mic sprint din Obor până la Gara de Nord.

Am ajuns in gara la 13:05 iar pana la si 20 aveam timp sa-mi cumpar si bilet. Am stat la rând, am întrebat dacă este tren până în Curtea de Argeş, mi-a spus doamna casieriţă că NU, atunci să-mi daţi până în Piteşti, mi-a spus că costa x lei ... cu câţiva lei mai mult decât gasisem eu pe cfrcalatori şi de aici începe nebunia.

I-am cerut bilet şi pentru bicicletă.

D-na casieriţă: Nu pot.

Radian: Cum să nu puteţi?

D-na casieriţă: Trenul nu are vagon pentru biciletă şi nu pot să-ţi dau bilet.

Radian: Păi şi eu nu mai ajung la Curtea de Argeş acum?

D-na casieriţă: Ajungi dar fără bicicletă.

Radian: Cum să ajung fără bicicletă?

D-na casieriţă: Nu pot să-ţi dau bilet pentru bicicletă la acest tren.

Radian: Am mai fost cu Săgeata şi mi-am luat bilet pentru bicicletă.

D-na casieriţă: Nu ştiu cine ţi-a dat ţie biletul.

Radian: Eu vreau un bilet de 5 lei sau 10 lei cat costa ... pentru bicicletă

D-na casieriţă: Nu pot.

Radian: Îmi d-aţi un bilet şi văd eu apoi dacă pot să fac ceva cu el.

D-na casieriţă: Nu pot.

Am plecat dejamăgit şi un pic revoltat de la casa de bilete ... şi m-am îndreptat spre panoul cu plecări şi apoi spre linia unde era trasă Săgeata care nu avea loc şi pentru bicla mea. Am ajuns în dreptul primei săgeţi şi-i spun naşului:

Radian: Găsesc şi eu înţelegere şă urc şi eu bicicleta în tren?

Naşu: Până unde mergi?

Radian: În Piteşti.

Naşu: Păi săgeata aceasta nu ajunge în Piteşti, are alt traseu, du-te la ceilalţi colegi de-ai mei.

După ce am plecat de la primul naş, am văzut că trenul are încă 2 săgeţi şi că următorul naş era o femeie. Nu mi-a picat prea bine să văd asta pentru că am mai avut o experienţă neplăcută cu un naş de gen feminin. Această întâmplace a fost atunci când plecasem spre "Danube by bike", în 2009, atunci când mai avea trenul vreo 5 minute să plece şi eu negociam cu naşa să mă lase să urc în trenul din Galaţi spre Bucureşti. Până la urmă m-am dus la următorul vagon la un naş (de data aceasta), m-a lăsat să urc în tren cu bicla şi am ajuns în capitală şi a doua zi am plecat în tura internaţională "Danube by bike" cu destinaţia Belgrad.

Ajung în dreptul controloarei şi-i bag acelaşi discurs:

Radian: Găsesc şi eu înţelegere şă urc şi eu bicicleta în tren? Am cerut bilet la casa de bilete şi nu a vrut să-mi dea.

Naşa: Cum să nu-ţi dea?

Radian: Mi-a spus că trenul nu are vagon pentru biciclete şi că nu poate să-mi de-a bilet.

Naşa: Nu are cum, poate că nu i-ai cerut tu.

Radian: I-am cerut, i-am şi zis că am mai fost cu săgeata ... dar nu a vrut sa-mi de-a bilet.

Naşa: Nu te las să urci în vagonul meu ... că şi aşa ... se va aglomera şi nu e loc. poate te va ajuta colegul meu.

Mă gândeam să mă întorc la o altă casă de bilete şi să cer bilet pentru bicla, dar m-am uitat la ceas şi am vazut ca mai erau 5 minute pana pleca trenul ... am zis ca nu mai e timp şi ca sa-mi incerc si ultima sansa.

Până să ajung lângă naş ... am văzut că-i zâmbeau mustăţile ... cred că a urmărit traseul meu ... că-i luasem la întrebări pe ceilalţi 2 controlori. Eu i-am spus aceiaşi poveste, dar el parcă nici nu a aşteptat să termin eu propoziţia şi mi-a spus urcă ... dar te costă 15 lei. I-am spus că nu mai contează ... cu toate că conta foarte mult pentru mine .... în condiţiile în care m-am rugat să-mi de-a bilet, apoi am ajuns să mă rog de 3 naşi să pot merge cu trenul. Eu cetăţeanul european cu drepturi ... dar defapt fără drepturi.

Mi-a deschis el uşa săgaţii cu cheia ... aceasta fiind blocată de el şi mi-a spus că voi mai găsi un coleg cu bicicleta în tren. Am urcat, am aşezat idealul lângă cealaltă biclă cu grijă, mi-am dat geanta jos, apoi mi-am mutat idealul lângă mine. Căldură mare ... în tren ... iniţial am crezut că curge apa de pe mine pentru că venisem în grabă până la gara, apoi că nu găseam înţelegere să urc şi bicla cu mine în tren, dar răspunsul era altul ... săgeata nu avea aer condiţionat ... şi aşa am transpirat tot drumul până în Piteşti.

Şi un nene care vreo oră tot a studiat Idealul

După vreo 3 sferturi de oră vine şi naşu la mine, zâmbea şi făcea caterincă pe seama aerului care nu funcţiona, apoi îi dau biletul meu, îl compostează, scoate un caieţel din geanta lui ... şi zice: 15 lei; eu aveam în mână 15 lei să-i dau. Îl văd că zâmbeşte ironic, nu ştiam ce vrea de fapt pentru că 15 lei mi-a cerut, 15 lei aveam în mână ... şi el zâmbea ironic la mine ... după care îmi spune: ... Tu chiar vrei să dai 15 lei? Mai dăi în colo dacă vin ăia (supracontrolul). Şi atunci am înţeles ce vroia el defapt. El vroia să-i dau un 10 lei lui, fără să-mi taie bilet. I-am întins una de 10 lei ... i-a luat şi a plecat mai departe ... să-şi facă meseria. 

Am stat şi m-am gândit apoi ... eu vreau să fiu cinstit ... am cerut bilet pentru bicla la casa de bilete ... nu mi s-a dat ... eu vreau să fiu cinstit ... am vrut să-i dau 15 lei cât mi-a cerut ... n-a vrut să-mi taie bilet ... Morala ar fi că am vrut să dau 10 lei, cat se cuvenea la CFR ... şi până la urmă am dat 10 lei şi i-a băgat naşul în buzunarul lui. I love Romania, but I hate that people.

Aproape să cobor din tren m-a întrebat un băiat dacă pompa mea se potriveşte la valva lui, că ar vrea să şi le umfle şi el. I-am arătat cum, el şi le-a umflat, apoi l-am întrebat cum a ajuns cu ea la gară, evident că mi-a răspuns că: "aşa desumflate". Apoi l-am întrebat unde merge şi spre surprinderea mea, a zis că vrea să urce până la Barajul Vidraru (în condiţiile în care a plecat cu roţile desumflate, fără pompă şi fără o cameră de rezervă).

După ce am coborât în gara în Piteşti, ne-am luat câte o apă, apoi am plecat împreună spre Curtea de Argeş. De la bicla camaradului meu de drum se auzea un zgomot, defapt o frecare. A mers el înaintea mea şi când i-am găsit sursa, i-am zis să aprească şi când a oprit am constatat o pană. Făcuse pană pentru că intrase în cauciuc şufa de la frâna de la roata din spate. Ca soluţie a vrut pompa să umfle roata şi până la urmă a umflat-o până i-a rupt ventilul. M-am chinuit să scot bucata de ventil din pompă mai mult decât s-a chinuit el să umfle roata care şi aşa avea pană.

L-am întrebat ce vrea să facă şi mi-a zis că va ajunge el cumva în seara aia în Curtea de Argeş şi mi-a spus că ne vom întâlni acolo. Atunci am zis că glumeşte şi i-am spus că ar fi bine să se întoarcă în Bucureşti dacă mai găseşte vreun tren. L-am salutat şi mi-am văzut de drum, cu gândul la ce şanse sunt să mă întâlnesc cu el în Curtea de Argeş, evident că foarte mici ... ceva de genul 0,1.

În scurt timp am văzut pe dreapta un magazin cu biciclete şi piese, m-am gândit că ar fi o idee să-i cumpăr o cameră şi să mă întorc, dar pentru că nu aveam numărul lui de telefon şi nici nu ştiu dacă-l mai găseam acolo unde-l lăsasem, am decis că e mai bine să-mi văd de drum.

Am ajuns şi la ieşirea din Piteşti, deci tot înainte căluţul meu.

După ce am ieşit din Piteşti m-am asigurat că satele prin care trecusem coincideau cu cele pe care le scrisesem eu cu o zi înainte în planning :) şi am continuat pedalarea până am terminat toată apa din bidonaş. 

Am mai mâncat puţină glucoză, dar fără apă nimic nu mergea. O primă salvare a fost un corcoduş de pe marginea drumului, am mancat cateva acolo şi mi-am umplut şi 2 buzunare. Am mai pedalat vreo 5 km rozând la corcoduşe, dar fără apă ... parcă pedalam degeabă. Într-un sat am văzut un om în curtea lui, m-am dus şi i-am cerut nişte apă, pentru că avea fântână în grădină. Mi-a spus să beau apă de la troiţa de pe partea stângă a drumului. Pentru că apa a fost foarte bună, rece ca de izvor, am făcut un popas de vreo jumătate de ceas, timp în care venise şi omul căruia îi cerusem apă şi cu care am mai schimbat 3 cuvinte.

După încă vreo 15 km am ajuns şi la destinaţie


Pentru că ajunsesem destul de devreme m-am oprit la Casa Rădulescu Sec. XIX - monument istoric

Am ajuns şi la indicatoarele care îmi spuneau că a doua zi aveam de pedalat aproape 30 km până la Baraj şi 85 km până la Bâlea.

Şi dacă tot aveam timp ... am stat aproape o oră la mănăstire, am făcut câteva poze, am băut apă rece şi am mai schimbat câteva cuvinte cu un copil de 14 ani care era din Brăila care venise cu familia la mănăstire. Printre altele îmi spusese că tatăl lui nu-i permite să se plimbe cu bicicleta ... în comparaţie cu mine care mă plimb singur.

Fântâna lui Manole

În timp ce aşteptam să vină pizza ... l-am văzut pe camaradul meu din tren, cu care plecasem din Piteşti dar din păcate nu am petrecut mai mult de 15 minute cu el. I-am făcut semn şi a venit şi mi-a povestit cum de a ajuns în Curtea de Argeş (cu toate că eu nu i-aş fi dat nici o şansă). Mi-a spus că a luat un autobuz, l-a lăsat la autogară şi de acolo cu un microbuz a ajuns şi la destinaţie. Sincer nu puteam să cred că-l mai văd în faţa ochilor şi de aceea i-am cerut numărul de telefon. Urma ca a doua zi să-şi facă bicla şi să îşi continue drumul până la baraj. I-am spus că-l voi suna a doua zi pentru a vedea dacă ne putem întâlni pe traseu. I-am trimis un sms duminică aşa cum îi spusesem, atunci când ajunsesem şi eu la baraj, dar din păcate el era deja în Bucureşti.   

Ospăţul împreună cu o bere blonda buna si rece.