Tura de explorare in Muntii Buzaului

Povestea care urmează am găsit-o pe http://www.carpati.org/ . Prin urmare nu este povestea mea, dar pentru că mi-a plăcut f. mult povestea si pentru că am fost prin zonă si urmează să mă mai duc, am "republicat" povestea acestui băiat plimbăreţ.

"Tura de explorare in Muntii Buzaului, partea I


Din mijlocul iernii ma tot gandeam sa ma duc in Muntii Buzaului. Auzisem ca e o zona foarte frumoasa si... cam atat. Nu auzisem pe nimeni care sa fi fost pe acolo si binenteles ispita era mare. In plus, harta statea in sertar si de fiecare data cand o vedeam parca imi facea cu ochiul sa o urmez.



Am inceput sa-mi fac planuri pentru o plecare de 1 Mai, intrucat aveam saptamana libera de la facultate si am reusit sa conving un coleg sa vina si el.

Din pacate, cu 3 zile inainte, colegul meu ma anunta ca nu mai poate veni. Destul de neplacut, dar dupa multe "socoteli" si ceva completari ale echipamentului, am hotarat sa plec oricum, luand hotararea ferma de a face cale intoarsa la prima indoiala asupra traseului sau a vremii. Stiam ca nu trebuie sa plec singur, dar am zis ca va fi o experienta utila, si oricum, nu eram primul membru al familiei care face lucrul asta.

Voi incerca in acest jurnal sa ofer si niste informatii utile celor care doresc sa faca o tura in acesta zona mai putin umblata a muntilor Romaniei. Imi cer scuze ca nu am poze, dar au iesit foarte prost si mai mult incurca.
Pentru cei nerabdatori, iata lucrurile esentiale (zic eu) pentru o accensiune in Siriu:
accesul se poate face prin:

-Cheia - Poiana Stanei - Tabla Butii - Varful Tataru mare - Culmea Tataru mic - Poarta Vanturilor: traseu destul de lung si foarte prost marcat (cu banda rosie), exista portiuni de ascensiune mai dificile, se trece pe langa o stana destul de izolata (probabil cu caini destul de salbatici), apa se gaseste pe traseu, harta e indispensabila (se baseste pe mielu.ro)

-pe Valea Neagra: intrarea pe traseu se face cam la vreo 10 km de coada lacului de acumulare, inainte unui pod care trece peste paraul Gramaticu, intr-o zona unde valea Buzaului este mai larga, sunt niste case in constructie si raul se traverseaza pe o punte de cabluri, se vede de langa punte drumul forestier care urca pe munte, spre dreapta; drumul este un urcus continuu (tot banda rosie), de vroe 3 ore pana la Poarta Vanturilor, destul de bine marcat si cu apa pe traseu

-prin localitatea Crasna, pe drumul forestier si apoi pe poteca marcata cu triunghi albastru: nu l-am facut si nu stiu care este starea marcajelor, dar la intalnirea cu banda rosie parea destul de bine marcat si poteca parea vizibila.

-traseele care dau in valea Siriului nu sunt indicate pentru ca ajung la barajul de acumulare si cred ca e destul de mult de mers pana la localitatea Siriu; in plus, nu am reusit sa disting potecile de la Lacul Vulturilor, ca sa nu mai vorbesc de marcaje
Asteptati-va sa intalniti salbaticiuni (mistreti, capre negre, dar si ursi). Muntele e putin umblat.
De dormit cel mai bine e la Lacul Vulturilor. E o zona adapostita, izvorul e langa lac, si daca aveti noroc, gasiti pe cineva la cabana.
Un lucru foarte rar care se poate vedea este padurea neatinsa pana acum de drujbele civilizatiei.
Ziua 1:
E 30 aprilie, ora 5. Cu chiu cu vai reusesc sa ma trezesc pentru a prinde microbuzul de la Autogara IBM, care pleca la 6.30 inspre Cheia. Din fericire il prind fara probleme, biletul e un pic cam scump (20 RON), dar microbuzul e destul de liber si la 9 ajungem in Cheia.

Cu bagajul in spinare (haine, mancare, izoprez, sac de dormit, pelerina de ploaie si cort), pornesc spre Poiana Stanei, pe marcajul banda albastra. Dupa vreo ora si jumatate, ajung la rascrucea unde marcajele banda albastra si cruce rosie se despart si sunt fericit: marcajul banda albastra este in continuare vizibil si foarte des. Dupa inca vreo ora si jumatate de drum lin, trecand si printr-o zona defrisata (ca asa-i pe meleagurile noastre), ajung la Poiana Stanei.

Aici marcajul intra intr-un drum forestier, pe care-l urmeaza pentru vreo 2-300 de metri in sus. Apoi poteca o ia inspre dreapta si intra in poiana, unde se intalneste cu triunghiul albastru si coboara prin poiana inspre raul Telejenel.

Dupa traversarea raului pe pod, nici urma de marcaj. Doar un stalp vechi cu indicatoare ruginite. Din fericire, intalnesc niste localnici care spargeau lemne (pentru iarna?) si care imi arata poteca ce merge spre Tabla Butii, pe cruce rosie, la vreo 100 de metri de pod in sus, iesind de pe drumul din partea dreapta a raului. Din nou sunt nespus de fericit. Marcajul este atat de des, incat te lovesti de el la tot pasul. Si dupa vreo 3 sferturi de ora am ajuns la limita dintre Masivul Ciucas si Masivul Siriu.

Aici stupoare. Marcajul a disparut complet. Scot harta pentru a ma orienta. De la Tabla Butii apar doua culmi, amandoua cu drum forestier pe ele. Pornesc pe cea din partea dreapta, mai mult pentru a explora zona, si dupa vreo 5 minute vad Cimitirul Eroilor din Primul Razboi Mondial. Lamurit ca nu acesta este drumul corect, ma intorc la Tabla Butii si pornesc pe drumul forestier de pe cealalta culme, care se indrepta spre stanga, spre nord-est. Si surpriza, dupa vreo alte 5 minute, gasesc o ramasita de marcaj - banda rosie de aceasta data, care imi confirma ca sunt pe drumul cel bun.

Drumul se vede clar, deoarece culmea nu este impadurita si nu este ceata, desi cerul e destul de innorat. Pentru a mi se reaminti ca sunt pe munte, mama natura imi serveste 2 portii scurte de grindina, care insa nu au urmari multumita pelerinei de ploaie. In prima sea, pe marginea dreapta a drumului se afla ruinele unei case de lemn, probabil o stana parasita. Din nou, marcajul apare doar pentru a-mi confirma ca ma aflu pe drumul cel bun.

La urmatoarea sea apar din nou indoielile. Drumul forestier se ramifica, luand-o pe ambele parti ale Varfului Tataru mare. Cum harta arata ca poteca merge pe partea dreapta, urmez acest drum. Marcajul nu se mai vede si drumul ajunge in padure. Sperand ca e totusi drumul corect, incep coborarea prin padure (incurajat de marcajele de pe copaci, facute probabil de alti "turisti"). Insa marcajul nu se mai vede, iar poteca coboara tot mai adanc in padure si urcusul de-abia se mai distingea. Dezamagit si nevoind sa risc o iau inapoi prin padure inspre drumul forestier. Aproape de iesirea la lumina, imi intersecteaza calea o familie de mistreti, vadit suparati ca i-am deranjat.

Odata ajuns inapoi la drumul forestier, cu dezamagirea in suflet, hotarasc sa urc pana pe varf pentru a admira privelistea si apoi sa ma intorc pentru a innopta aproape de Tabla Butii. Dupa o ascensiune destul de abrupta si trecand peste multe varfuri mai mici, ajung pe Tataru Mare.

Aici, desi pe varf nu se zarea nicio poteca, am avut o priveliste superba. Am vazut Ciucasul in toata splendoarea lui spre vest, si spre nord-est, ceea ce mai tarziu imi voi da seama ca este Culmea Malaia si Poarta Vanturilor. Dar mai important, am recunoscut de pe harta Culmea Tataru mare si Culmea Tatarut, peste care mergea un drum forestier. Era ora 2 dupa-amiaza.
Cobor de pe varf inspre culme si cand reintru pe drumul forestier observ pe el, la ceva distanta, un marcaj. Drumul corect era prin stanga Varfului Tataru Mare. Drumul se continua usor, mergand pe partea dreapta a culmii, cu marcaje rare, care in schimb imi confirma ca sunt pe drumul cel bun. Am trecut pe langa doua izvoare cu apa foarte buna si pe langa o stana, atunci nelocuita, dar ingrijita si cu siguranta ocupata vara. Si dupa cum ii stiu eu pe cainii de la stanile mai izolate, vara e nevoie cel putin de-o bata.

Dupa vreo ora jumate - doua de la Varful Tataru Mare, poteca coboara mai abrupt si traseul ajunge intr-o sea. Urmeaza o urcare destul de scurta si apoi o noua coborare, intr-o alta sea.

Aici, din nou ma incerca sentimente neplacute. Peste tot lastaris si poteca mai mult se ghiceste. Traversez seaua pe partea stanga, afundandu-ma in mlastinile formate de zapada care se topise si nu avusese unde sa se scurga. Mult mai bine ar fi fost sa merg pe culme si sugerez celor ce doresc sa faca acest traseu sa o ia pe acolo.

Ies din lastaris si intalnesc din nou marcajul dar tot rar, si incep sa-mi fac obiceiul sa intorc capul tot mai des, pentru a vedea si marcajele din sens opus. Pe alocuri, scoarta copacilor pare cojita de marcaje, mai ales in sens invers. Urmeaza o noua ascensiune, pe partea stanga a culmii, de data aceasta pe gresii sparte. Poteca se distinge cu greu, mai mult se ghiceste, si e noroi cat cuprinde.

Ajung din nou pe culme si dupa cateva minute de-a lungul ei, poteca (din nou mai mult ghicita si cu marcaje pe alocuri eliminate) coboara putin, pana intr-o valcea putin adanca, plata si fara copaci.

Poteca dispare complet, dar hotarasc sa merg in continuare prin valcea, pana ce ies intr-un platou larg, cu o pajiste foarte frumoasa. Aici, urme de vehicule cu roti, in toate directiile si nici urma de vreun marcaj. Dupa vreun sfert de ora de cautari, gasesc traseul (drum forestier) langa marginea de nord a pajistii, cu marcaj nu numai banda rosie, dar si triunghi albastru, dinspre Crasna. Pentru cei interesati, drumul spre Crasna pare OK, este drum forestier pana la bifurcatia din pajiste si am vazut si ceva marcaje. Era ora 4 dupa-amiaza.

Urmez drumul forestier si dupa inca vreo ora, zaresc o masina Lada de teren si urme proaspete de pasi. Ma gandeam ca cineva acolo sus ma iubeste. Zapada incepe sa-si faca simtita prezenta pe drum. Sectiuni mari din el sunt acoperite. Dupa inca vreun sfert de ora ajung in Poarta Vanturilor. Aici marcajul dispare, dar drumul forestier se indreapta spre partea estica a Culmii Malaia si il urmez inspre Lacul Vulturilor, cu gandul de a innopta acolo.

Trec de Lacul Sec - o mlastina imensa, iesind de pe drum si ocolind mult spre stanga.

Pe la ora 6 ajung la Lacul Vulturilor si inima-mi tresare de bucurie. Voi avea companie in acesta seara: trei padurari sedeau la masa de langa cabana de vanatoare si se ospatau. Dupa ce le dau binete, ii intreb daca pot sa-mi pus si eu cortul langa cabana. Oameni de treaba, ma invita la masa si-mi spun ca pot sa dorm in cabana cu ei. Nu refuz. Ma prezint si aflu numele lor: Dragos, Gigel si nea Cardei. Binenteles ca ma mustruluiesc pentru ca am plecat singur pe munte si au perfecta dreptate. De asemenea imi spun ca mai in josul Culmii Malaia sunt grote de hibernare ale ursilor si-mi arate poze facute cu o ursoaica si puii ei, ce-si avea salasul acolo.

Seara, pleaca la observat capre negre, iar eu imi asez lucrurile langa pat si aduc o galeata de apa de la izvorul de langa lac (se poate vedea de langa cabana pe partea cealalta a lacului). Cand se intorc, imi arata si mie pozele facute si incep povestile. Nea Cardei ma intreaba pe unde vreau sa cobor, si cand ii spun ca as fi vrut sa cobor pe langa grotele ursilor (nu stiam de ele pana sa imi spuna ei) si spre valea Siriului, ma "linisteste" si-mi spune sa cobor pe banda rosie in continuare pe langa Varful Bocarnea, pe Valea Neagra, spre drumul national.
Ziua 2:

Dimineata la 3, padurarii pleaca la observat cocosi de munte. Eu dorm ca o buturuga. Ma trezesc pe la 8 si imi pregatesc bagajele. Ei se intorc pe la 9 si jumatate, si dupa ce imi dau ultimele indicatii, le multumesc pentru ospitalitate si pe la 10 plec pe traseu.

Traversez din nou Poarta Vanturilor si gasesc poteca, ce intra in padure si ocoleste Varful Siriu prin nord. Drumul este vizibil, iar marcajele sunt mult mai dese decat fusesera cu o zi inainte. Din pacate, apar si semne ale "civilizatiei" umane, lasate de "turisti".

In timpul coborarii, ajung la un copac cu literele L si S pe el. Conform indicatiilor lui nea Cardei, o iau spre S (drumul scurt). Coborarea urmeaza un drum militar, facut de nemti in Primul Razboi Mondial, trece pe langa niste case aflate in paragina si intra intr-un drum forestier. De apa nu duc lipsa. Traseul merge mult timp langa Paraul Izvorul Negru, si am baut fara frica din el, stiind ca nu sunt locuinte mai sus.

Drumul forestier nu este intr-o stare prea buna, dar marcajele sunt destul de dese si te poti orienta usor. La un moment dat, drumul se intersecteaza in diagonala cu un alt drum forestier, mult mai bun. Urmez din nou indicatiile lui nea Cardei si merg in continuare pe drumul vechi, care merge in josul vaii, trecand peste drumul nou.

La 3 ore de la plecarea de la Lacul Vulturilor am ajuns la raul Buzau (dupa cum spusese nea Cardei), langa mai multe case aflate in constructie. Traversez raul pe o punte de cabluri de peste 20 de metri, care se tot balansa, si urc la drumul national. La vreo 200 de metri spre orasul Buzau, este o statie de autobuz, si nea Cardei imi spuse ca pe la ora 4 trece pe acolo autobuzul spre Nehoiasu, de unde putem sa iau trenul. Nu am rabdare si iau o ocazie care ma duce¬ pana la Buzau, de unde iau trenul spre Bucuresti.


Initial planuisem sa merg si in Masivul Penteleu, dar dupa cele intamplate in cele doua zile, am zis sa nu-mi fortez norocul si m-am intorc acasa. Ma si dureau un pic picioarele.

Dimineata, cand eram la lacul Vulturilor, am incercat totusi sa gasesc traseele ce merg spre valea Siriului: punct rosu si triunghi albastru. Inutil, nu se vedea nicio poteca. Lasand la o parte faptul ca trec pe langa grotele ursilor, chiar daca s-ar gasi poteca, nu le recomand pentru ca raul Siriu se varsa in lacul de acumulare de pe raul Buzau pe partea opusa drumului national si va trebui sa mergeti de-a lungul lacului pe drumul forestier, pana in localitatea Siriu, unde se afla barajul.

Sper ca v-a placut aceasta "calatorie" prin masivul Siriu. Imi cer scuze daca povestirea a fost prea lunga, sper totusi ca am oferit informatii utile viitorilor calatori."

Sursa: http://www.carpati.org/jurnal/tura_de_explorare_in_muntii_buzaului_partea_i/991/