Cu noapte-n cap m-am trezit ... pe la 03:30 AM ... la ora 4 am plecat de acasă (sormea - Bucureşti). Am plecat puţin mai devreme pentru că trebuia să ajung la Gara de Nord cu bicicleta, fiind pentru prima dată când îl parcurgeam (Nicolae Grigorescu - Gara de Nord (pe la Obor)). Pe la 04:40 îmi cumpăram biletul pentru Buzău şi la 05:05 plecam din Bucureşti cu personalul. Eu am dat pe bilet aproape 30 ron iar bicicletei i-am cumparat bilet ... de 5 ron.
În tren am instalat bicla "la locul ei" adică lângă scara care urcă la etaj (m-am urcat într-un vagon care avea etaj pentru că ştiam că voi avea unde să instalez bicla). Toate bune şi frumoase ... toţi se uitau la mine ... şi nu înţelegeau de ce sunt îmbrăcat aşa de sumar ... şi cu colanţi ... oricum ... până la ora 08: şi-un pic mai era ... timp ... aşa că mai închideam un ochi ... iar cu celălalt ochi eram pe bicla.
Au trecut şi câţiva "surdo-handicapaţi" ... iar de la unul dintre ei mi-am luat o chestia, "o chinezărie", o jucărie pentru copii mici ... . Jucărie ca jucărie dar luni la muncă toţi colegii erau înebuniţi să se joace cu "chinezăria", un fel de şarpe care are vreo 20 de piese de forma triunghiulară ... cu care poţi face multe "figurine".
Am ajuns şi în Buzău ... pentru cei ce nu cunosc acest oraş ... presupun că acesta nu are nici o atracţie în afară de Vulcanii Noroioşi ... dar mulţi nici măcar nu i-au vizitat.
După ce am coborât din tren, mi-am luat ... clasicii "covrigi de Buzău" ... covrigi care nu au nici o legătură cu cei comercializaţi de Boromir.
În timp ce mă îndepartam de gară, mă gândeam la cheltuielile pe care urma să le am ... cazare gratuită, drumul până în Niculeşti ... gratuit ... deci îmi mai rămânea să cumpăr doar mâncare, aşa că am scos câţiva bani de la un bancomat.
Am ieşit din Buzău (A) ...un traseu de 42 km, iar pe la 11:30 deschideam uşa casei din satul Niculeşti (B), am mâncat puţin şi apoi m-am întins pe iarba din faţa casei până pe la 13. Mă simţeam ca o reptilă care stă întinsă la soare.
Apoi am plecat spre Lacul Mociaru (B), era pentru a doua oară cănd ajungeam la el, aşa că ştiam drumul şi nu aveam motive să zăbovesc pe drum. A fost un traseu de 22 km şi am ajuns la lac la 15:30. Drumul nu este prea solicitant, dar sunt câteva porţiuni mici în care trebuie să mergi pe lângă bicicletă, dar mersul pe jos este o parte frumoasă pentru că vezi şi peisajul locului care parcă este neatins de timp. Cel puţin pe porţiunea dintre Lopătari şi Lacul Mociaru ... porţiunea pe care se urcă ceva mai susţinut ... este o privelişte frumoasă, doar parţială atinsă de lumea modernă.
Am stat doar o jumătate de oră la lac ... prea puţin pentru a-mi satisface nevoia de libertatea pe care ţi-o oferă natura, în special natura sălbatică. Pur şi simplu m-am aşezat pe iarbă şi în liniştea lacului, aşteptam să facă ceva un sunet sau un zgomot ... pentru a nu ajunge în situaţia în care ... crezi că nu mai poţi auzi.
După scurta pauză şi după ce îmi atinsese-mi scopul, am început coborârea spre casă (Niculeşti). Soarele bătea în retragere ... aşa că şi eu m-am supus acestui ciclu al naturii ... zi - noapte ... şi ca soluţie am slăbit frânele ... pentru a simţi un pic coborârea. La un moment eram să pierd controlul într-o curbă, m-am redresat, am ajuns în linie dreaptă şi bicla începuse să se zruncine ... fără motiv, aşa că am oprit.
În primă instanţă am constatat o pană pe roata faţă. Nimic surprinzător pentru că şi prima dată când am ajuns la acest lac am făcut pană tot pe coborâre, dar atunci aveam pe roata faţă un cauciuc cu un balon mult mai mic ... sub 2,0 oricum. Nu îmi explicam de ce făcusem pană în condiţiile în care acum aveam cauciucuri noi de la Michelin de 2,1. Am scos roata, camera ... era tăiată în 4 locuri ... parcă era ciuruită. Am pus roata pe furcă să o montez ... ceva în neregulă ... am zis că s-au desfăcut conurile şi că am joc ... ca soluţie ... urma să strâng jocul şi gata.
Şi gata am crezut eu ... pentru că învârteam de conuri şi jocul nu se strângea, pentru că ... axul era rupt ... e... acum se justifică mai multe ... dezechilibrul, zdruncinăturile şi pana. Ce facem noi acum ? Păi ce să facem ... strângem ce avem de strâns ... adică axul rupt ... şi roata va fi susţinută doar de tija filetată. Păi şi cu coborârea ce facem ? Păi ce vrei să facem ? Mergi mai încet ... la limita dintre a rupe şi tija care are un diametru de vreo 4 mm sau să merg pe lângă ea. Am mers la început mai cu ... restricţii de viteză ... cu 75% mai încet decât în regim normal de funcţionare, iar pe asfalt cu o restrictie de 50%.
Am ajuns la casă din Niculeşti pe la 18:30 ... am mâncat şi m-am culcat, a doua zi urma să mă întorc în Bucureşti.
Duminică am plecat din sat cu "autostopul" pentru că pierdusem rata. A oprit un taxi ... şi i-am plătit cât era şi biletul de autobuz.
Cam aceasta a fost ultima plimbărică cu vechea biclă, înaintea Ideal-ului. A fost un pic palpitant weekendul ... dar a meritat cu vârf şi îndesat.
Vă urez şi vouă plimbări cel puţin la fel de frumoase ... dar fără "defecţiuni survenite în timpul rulajului".
Abia astept sa facem acest traseu
RăspundețiȘtergereSaptamana viitoare clar ne urcam pe cai